
MIDR reacţionează la protestul APOTA: Modernizarea și digitalizarea transportului rămân priorități

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și-a exprimat poziția oficială față de protestul organizat de operatorii de transport rutier, reiterând deschiderea pentru dialog, dar subliniind că modernizarea, digitalizarea și accesibilitatea transportului public sunt condiții esențiale în procesul de reformare a sectorului.
Potrivit instituției, proiectul Metodologiei de calcul a tarifelor pentru transportul rutier regulat de pasageri se află în faza finală de avizare, după ce a fost supus consultărilor publice cu asociațiile de profil, autoritățile locale și alte instituții relevante. Documentul stabilește reguli clare pentru formarea tarifelor, care să reflecte corect atât interesele pasagerilor, cât și pe cele ale operatorilor de transport.
În ceea ce privește digitalizarea, ministerul anunță că proiectele e-Bilet și e-GPS sunt în etapa consultărilor publice. Acestea urmăresc să faciliteze achitarea biletelor de către pasageri, să asigure transparența veniturilor în sectorul de transport, să reducă birocrația și controalele abuzive și să permită monitorizarea în timp real a rutelor și a respectării graficului curselor.
MIDR precizează că va continua colaborarea cu transportatorii pentru a identifica soluții la eventualele dificultăți tehnice care pot apărea în procesul de implementare.
Referitor la cerințele privind accesibilitatea vehiculelor pentru persoanele cu mobilitate redusă, ministerul anunță că scrisoarea transmisă anterior de ANTA, prin care operatorii erau solicitați să declare numărul de unități adaptate, a fost retrasă. Totodată, MIDR amintește că Legea nr. 60/2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități impune autorităților și operatorilor de transport obligația de a asigura, în mod treptat, accesul neîngrădit al acestor persoane la serviciile de transport public.
Amintim că zeci de transportatori auto au organizat azi un protest în Piața Marii Adunări Naționale, exprimându-și nemulțumirea față de politicile guvernamentale din domeniul transporturilor. Aceștia au claxonat în fața sediului Guvernului și au solicitat schimbări urgente în reglementările care le afectează activitatea.
Președintele Consiliului Patronal al Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, a cerut autorităților aprobarea urgentă a noii metodologii de tarifare, retragerea inițiativei privind integrarea sistemului e-GSP în e-Bilet și anularea obligației ca toate unitățile de transport să fie adaptate pentru persoanele cu nevoi speciale.
Potrivit acestora, următoarea manifestaţie va avea loc în faţa sediului Delegaţiei UE din Chişinău.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










