Mai puține autorizații de construire în 2024 – companiile nu au bani și nici încredere în viitor
Numărul autorizațiilor de construire s-a micșorat cu 4,9 la sută în anul 2024 față de 2023. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în timp ce în unele zone ale țării numărul autorizațiilor a crescut, în capitală și în Găgăuzia au fost eliberate mai puține acte de acest fel.
În total, în 2024 au fost eliberate 2.276 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale sau cu 1,1 la sută mai mult față de anul 2023, în timp ce actele eliberate pentru clădiri nerezidențiale s-au micșorat cu 16,4 la sută și au ajuns la 972.
Creșteri ale numărului autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale au fost înregistrate în regiunea de nord, cu 20 autorizații sau 8,4 la sută, și în regiunea centru, cu 103 autorizații sau cu 14,1 la sută. Totuși, în municipiul Chișinău, care este cea mai mare piață imobiliară, au fost eliberate cu 93 sau cu 9,9 la sută mai puține autorizații de construire comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Şi UTA Găgăuzia au fost eliberate cu 6 mai puțin sau cu 3,8 la sută. În regiunea de sud, numărului autorizațiilor a rămas la nivelul anului 2023.
Numărul autorizațiilor pentru clădiri nerezidențiale a crescut în regiunea Centru, cu 9 sau cu 2,7 la sută, în timp ce s-a micșorat în municipiul Chișinău, cu 12 sau cu 7,9 la sută. În regiunea de nord au fost eliberat cu 49 sau 16,4 la sută mai puțin, iar în regiunea de sud - cu 49 de autorizații sau cu 22,8 la sută. Și în UTA Găgăuzia au fost eliberate cu 89 autorizații sau 53,6 la sută mai puține autorizații.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI