Lazarencu: „Uzina Metalurgică este mai conformă cerințelor de mediu”

Embed:

Inspectorii ecologici urmează să efectueze o nouă vizită de verificare la Uzina metalurgică de la Râbnița, a cărei autorizație de mediu expiră în octombrie. Declarația a fost făcută de ministrul mediului, Sergiu Lazarencu, în cadrul unei emisiuni televizate.

Potrivit oficialului, compania din stânga Nistrului s-a conformat legislației de mediu și achită taxa de poluare din 2022. Mai mult ca atât, Lazarencu susține că „la Râbnița s-a investit în anumite filtre” și agentul economic respectă unele cerințe de mediu. Totodată, din octombrie urmează să intre în vigoare legea emisiilor industriale, care prevede obligativitatea deținerii unei autorizații integrate de mediu, care va fi valabilă pentru o perioadă mai lungă.

Anterior, ministrul energiei, Victor Parlicov, a recunoscut că autoritățile de la Chișinău au renunţat la unele cerinţe de mediu și au prelungit autorizația pentru Uzina metalurgică de la Râbnița în schimbul procurării energiei electrice mai ieftine, produse de Centrala din Cuciurgan.

Citeşte şi..

Vezi toate