Instituții cu bugete mai mari pentru salarizare în 2025
Remunerarea angajaților mai multor instituții de stat va crește considerabil în anul viitor. Potrivit anexei numărul 5 din proiectul bugetului de stat, în total, aceste cheltuieli vor fi majorate cu 385 de milioane de lei și vor ajunge la aproape 13 miliarde 50 de milioane de lei. Cea mai mare majorare de buget este planificată pentru Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Secretariatul Parlamentului va primi în 2025 cu peste 15 milioane de lei mai mult față de bugetul pentru acest an. Cheltuielile de personal vor ajunge la 143 de milioane de lei. Nici Președinția nu a rămas neobservată. Aparatul președintelui țării va primi 28 de milioane de lei sau cu două milioane de lei mai mult față de acest an.
Cancelaria de Stat va avea un buget pentru cheltuieli de personal de 212 milioane de lei sau cu aproape 46 de milioane de lei mai mult. Pentru Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării vor fi alocate 62 de milioane de lei sau în creștere cu aproape șapte milioane de lei.
Procuratura Generală va spori cheltuielile de personal cu 30 de milioane de lei. În total, bugetul la acest capitol va fi de 390 de milioane de lei, în 2025.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale va majora salarizarea cu 455 de milioane de lei, până la un miliard 688 de milioane de lei, iar Ministerul Sănătății va cheltui pentru salarizarea personalului 560 de milioane de lei sau cu 60 de milioane de lei mai mult.
Și Serviciul de Informații și Securitate va primi mai mult. Bugetul pentru personal va ajunge la 335 de milioane de lei sau cu 30 de milioane de lei mai mult.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI