Incendiu puternic în raionul Sîngerei: Un bărbat a ajuns la spital, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări

990a848f8f3e33210195d64d3ffc574d_990a848f8f3e33210195d64d3ffc574d-incendiu-casa-banesti_68cd33e883839

O locuințǎ din satul Sloveanca, raionul Sîngerei a fost cuprinsǎ de flǎcǎri. Proprietarul casei, un bărbat de 67 de ani, a suferit arsuri de gradul III la nivelul membrelor inferioare. El a fost transportat în stare gravǎ la spital. 

Incendiul s-a produs în dimineața zilei de 17 noiembrie 2025, la ora 08:06.

"Potrivit informațiilor înregistrate, incendiul cu flacără deschisă se manifesta în interiorul casei și parțial la acoperiș. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri și salvatori. Pompierii au reușit localizarea incendiului la ora 09:06 și lichidarea completă la ora 09:48.

Focul a distrus bunurile materiale din interiorul locuinței și aproximativ 50% din acoperiș", informeazǎ IGSU, într-un comunicat.

Proprietarul casei, un bărbat de 67 de ani, a suferit arsuri de gradul III la nivelul membrelor inferioare. Acesta a fost preluat de echipajul medical de urgență și transportat la Spitalul Raional Sîngerei, fiind internat în stare grav-stabilă în secția de reanimare.

În urma cercetărilor, specialiștii IGSU au stabilit, preliminar, că incendiul a fost cauzat de nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la utilizarea sobei de încălzit.

"Cel mai probabil, focul a izbucnit după ce soba a fost suprasolicitată, ceea ce a dus la aprinderea materialelor combustibile aflate în apropiere", se menționeazǎ în comunicat.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă cetățenii să nu suprasolicite sobele de încălzit, să verifice starea acestora înainte de utilizare și să păstreze materialele combustibile la o distanță sigură, pentru a preveni situațiile de risc.

Potrivit datelor furnizate de IGSU, de la începutul anului 2025 au fost înregistrate 235 de incendii cauzate de exploatarea sobelor de încălzit.

În ultimele 24 de ore pompierii și salvatorii au intervenit în 24 de situații de risc. 

Citeşte şi..

Vezi toate