
În ultimii ani Moldova a beneficiat de granturi în valoare de 2,5 miliarde de dolari. Anii în care au fost primiţi cei mai mulţi bani
În ultimii 25 de ani, Guvernul Republici Moldova a beneficiat de aproape 2,5 miliarde de dolari sub formă de granturi care au intrat direct în bugetul public național. Această sumă este, totuși, doar o parte din finanțarea externă totală, deoarece multe granturi au fost gestionate direct de donatori, fără a trece prin administrația națională, susţine expertul economic, Veaceslav Ioniţă.
"Deși suma este impresionantă, se ridică o întrebare esențială – cât din acești bani au fost folosiți eficient și cât s-au pierdut pe drum?", adaugă expertul.
Potrivit datelor, în perioada lui Vlad Filat şi a Maiei Sandu, Republica Moldova a accesat cele mai multe granturi, sumele oferite fiind un idicator al "disponibilităţii donaterilor externi". La polul opus se află Vladimir Voronin şi Vladimir Plahotnic, în perioada cărora ţara noastră a accesat cele mai puţine granturi:
Cine a primit cei mai mulți bani și când?
- 2010-2014 (Perioada Filat) – 878 milioane USD
- Ponderea în PIB: 10,1%
- Aceasta este cea mai mare sumă primită într-o perioadă guvernamentală și arată o deschidere fără precedent a donatorilor externi.
- 2020-2024 (Perioada Maia Sandu) – 841 milioane USD
- Ponderea în PIB: 5,5%
- În termeni absoluți, această perioadă se apropie de recordul precedent, dar raportat la PIB, contribuția este semnificativ mai mică.
- 2005-2009 (Perioada Voronin) – 7,3% din PIB
- Deși mai puțin menționată, această perioadă a atras granturi importante, având un sprijin semnificativ din partea UE.
- 2015-2018 (Perioada Plahotniuc) – 3,7% din PIB
"Diferențele dintre aceste perioade reflectă atât prioritățile donatorilor, cât și nivelul de credibilitate al guvernelor în fața partenerilor externi. O administrație percepută ca fiind coruptă sau instabilă poate reduce semnificativ fluxul de finanțare externă", subliniază Ioniţă.
Potrivit economistului, dacă ajustăm la valoarea actuală a banilor, Guvernul Moldovei a primit echivalentul a 5,6 miliarde de dolari:
"Aici apare o întrebare interesantă: cât de reușit Guvernele au gestionat aceste granturi? Când vedem sume mari primite, ne așteptăm să vedem schimbări proporționale – drumuri mai bune, servicii publice îmbunătățite, o economie mai stabilă. Dar realitatea ne arată că banii nu au fost mereu folosiți eficient, iar uneori au fost absorbiți în scheme de corupție sau proiecte prost gestionate.
Granturile primite de Guvernul Republicii Moldova sunt un element vital al finanțării externe, dar simpla lor existență nu garantează dezvoltarea. Fără transparență, o administrație responsabilă și un mecanism eficient de implementare a proiectelor, chiar și miliardele de dolari pot ajunge să aibă un impact redus. Poate că nu ar trebui să ne întrebăm doar cât am primit, ci mai degrabă ce am făcut cu acești bani?", a conchis expertul.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










