În 2025 pensiile și prestațiile sociale sub 16 100 de lei vor fi indexate cu 6,1%

Embed:

Din 1 aprilie 2025, pensiile și prestațiile sociale sub 16 100 de lei vor fi indexate cu 6,1%. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean, după ședința de Guvern.

„De la 1 aprilie 2025, indexarea pensiilor și a celorlalte prestații sociale va fi de 6,1%, conform legii. Această majorare se va aplica, în primul rând, pensiilor care sunt relativ mai mici, adică sub salariul mediu prognozat pentru 2025 – 16 100 de lei”, a declarat Recean.

Potrivit premierului, sistemul de pensionare încă este dezechilibrat, iar Guvernului încearcă să diminueze această inechitate.

Totodată, Recean a anunțat că din 1 mai 2025 va fi implementată inițiativa Maiei Sandu de creștere a pensiei minime pentru persoanele cu stagiu de cotizare de 40 de ani, până la 3300 de lei.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI