În 11 luni ale anului trecut, veniturile fondurilor asigurărilor sociale de stat au crescut cu 13 la sută

pensii

Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat au depășit, în 11 luni ale anului trecut, 40 de miliarde 70 de milioane de lei. Comparativ cu perioada similară a anului 2023, acestea au crescut cu peste 4 miliarde 611 milioane de lei sau cu 13 la sută.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, veniturile proprii au depășit 22 de miliarde 979 milioane de lei. Acestea s-au majorat cu 3 miliarde 228,5 milioane de lei sau cu 16,3 la sută comparativ cu perioada similară a anului precedent. În același timp, transferurile de la bugetul de stat au ajuns la 17 miliarde 90,4 milioane de lei și s-au majora cu 1 miliard 383,3 milioane de lei sau cu 8,8 la sută.

Partea de cheltuieli a fost executată la nivel de 38 de miliarde 862,4 milioane de lei, în creștere cu 3 miliarde 791 de milioane de lei sau cu 10,8 la sută față de aceeași perioadă a anului 2023. Executarea bugetului asigurărilor sociale de stat la finele lunii noiembrie a anului 2024 s-a încheiat cu excedent de 1 miliard 207,8 milioane de lei.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI