Imaginile care au scandalizat internetul! O femeie și-a bătut cu bestialitate copilul de doar un an, în timp ce micuța stătea cuminte în pătuc

2024-11-20 10-07-44.00_27_17_21.Still001

Pe internet au apărut imagini șocante, în care o mamă își bate cu bestialitate copilul de doar un an și două luni, în timp ce micuța stă cuminte în pătuc. Poliția anunță că a fost sesizată la data de 16 noiembrie de tatăl copilului.

Acesta a spus că a depistat de mai multe ori vânătăi pe corpul fetiței sale, iar agresivitatea față de acesta a crescut considerabil din partea mamei. Din acest motiv a instalat o aplicație de monitorizare pe telefonul concubinei care înregistra audio și video ce se întâmplă în odaia copilului, dar și o cameră de înregistrare video în aceeași cameră.

Când bărbatul s-a convins că micuța este maltratată a sunat imediat Poliția. La fața locului au intervenit specialiștii Centrului de Justiție Familială al Poliției, care au întreprins toate acțiunile pentru a examina multilateral cazul și a asigura pe deplin asistența necesară. A fost solicitată și intervenția unui expert judiciar, dar și a medicului legist. Tatăl și copilul au fost cazați în siguranță în cadrul Centrului, unde, li s-a oferit tot sprijinul necesar.

Ulterior, copilul a fost plasat într-un Centru de reabilitare a copiilor de vârstă fragedă, iar în privința mamei, de către Judecătoria Chișinău- sediul Centru, a fost emisă o ordonanță de protecție prin care i s-a interzis să se apropie de copil și concubin pe un termen de 90 de zile.

În acest caz a fost pornit un proces penal pentru a stabili toate circumstanțele.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate