IGSU: Peste 2 mii de persoane salvate din incendii, anul trecut

pompieri incendiu

Pe parcursul anului trecut, pompierii și salvatorii au desfășurat aproximativ 25 000 de misiuni și au intervenit în salvarea a peste două mii de persoane din incendii, în urma operațiunilor de căutare-salvare și în cadrul misiunilor SMURD. Datele au fost prezentate de IGSU.

Pentru a proteja viețile omenești, bunurile cetățenilor și ecosistemele esențiale mediului, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a implementat strategii inovative ce au dus anul trecut la o scădere semnificativă a incendiilor față de 2023. Colaborarea strânsă cu comunitatea a fost de bază, astfel peste 800 mii de cetățeni s-au implicat activ în campaniile de prevenire și informare desfășurate la nivel național.

De asemenea, Republica Moldova a devenit, începând cu 1 ianuarie 2024, membru cu capacități depline în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Acest statut a permis țării să solicite asistență internațională, în contextul actualei crize energetice, facilitând obținerea de tehnologii moderne care contribuie la asigurarea fluxului de energie necesar.

Totodată, IGSU a conceput anul trecut o hartă a adăposturilor de protecție adaptivă, care include locații cu acces public, ce pot fi utilizate temporar de cetățeni în situații de urgență.

La fel, au fost implementate măsuri rapide și eficiente de intervenție în caz de înec, care, datorită reacției prompte și coordonării echipelor de salvare, au dus la salvarea a peste 300 de vieți.

La nivel internațional, Republica Moldova a demonstrat că este un partener de încredere în domeniul protecției civile. Echipele IGSU au fost detașate în Grecia, pentru a sprijini stingerea a opt incendii majore, salvând trei vieți.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate