Guvernul se laudă că "a donat" un microbuz pentru copiii din Talmaza, dar cheltuielile vin tot din buzunarul cetățeanului

540689560_1127856419521841_8791532159606371615_n

Ministerul Muncii, obligat prin legislație să elaboreze proiecte și politici sociale, a organizat, zilele trecute, o ceremonie cu discursuri și baloane în cadrul căreia a anunțat că donează un microbuz comunității din satul Talmaza, raionul Ștefan Vodă, pentru transportarea copiilor la grădinițe, scrie Ziua.md.

În comunicatul oficial al Ministerului Muncii, evenimentul este descris drept unul "de donație", deși microbuzul este achiziționat din bani publici, iar asigurarea instituțiilor sociale cu echipamente și alte necesități fiind obligația Guvernului, conform legislației.

"De astăzi, copiii vor ajunge la grădiniță mai ușor, mai sigur și cu zâmbetul pe buze. Fiecare drum spre grădiniță e un drum spre viitor. Mulțumim echipei locale și tuturor celor care fac ca aceste lucruri să se întâmple", a declarat ministrul Muncii, Alexei Buzu, în cadrul ceremoniei.

Demnitarul a mai precizat că, pe parcursul ultimilor patru ani, Guvernul a investit continuu în infrastructura raionului Ștefan Vodă, alocând fonduri pentru reparații de drumuri, construcția de trotuare și îmbunătățirea iluminatului stradal, precum și pentru proiecte majore precum asfaltarea drumurilor și instalarea de stații fotovoltaice la fântâni arteziene.

Citeşte şi..

Vezi toate