Guvernul nu vrea proteste înainte de alegeri: Licențierea importurilor de cereale din Ucraina va continua în pofida consumării tuturor termenelor
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță despre o posibilă reluare a activității Comisiei de licențiere a importului de cereale și oleaginoase. Drept argument în sprijinul acestei inițiative, instituția invocă „anticiparea posibilelor probleme, care ar putea afecta situația economică a agricultorilor”. Mai mult, proiectul de modificare a legii 160/2011, care ar permite acest lucru, a și fost înregistrat, în Parlament, în 1 iulie, de dimineață.
Cu doar șase zile înainte de asta, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a anunțat despre încheierea activității Comisiei de licențiere a importului de cereale și oleaginoase. Atunci, instituția a explicat că reglementarea prin licențiere poate fi realizată pe un termen de cel mult trei luni, care poate fi prelungit o singură dată cu cel mult încă trei luni. Respectiv, comisia a putut să lucreze doar până în 26 iunie, a explicat ministerul.
Două zile mai târziu, în 28 iunie, fermierii au anunțat însă că vor iniția proteste, dacă statul nu va reintroduce licențierea importurilor și tranzitului cerealelor și oleaginoaselor din Ucraina. Ei au subliniat că prelungirea acestui instrument de import controlat este vital pentru supraviețuirea fermelor mici și mijlocii.
În replică, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a declarat, la emisiunea „Puterea a Patra” de la N4, că, „atunci când începi o politică izolaționistă atât de severă, și tu nu ai la bază niciun fel de calcul, decât niște emoții, te poți trezi cu interdicții la exporturi din partea tuturor acelor state”.
După ce s-a mai gândit, a constatat însă că un protest înainte de alegeri prezidențiale este mai strașnic decât „interdicțiile la export din partea altor state”.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI