Guvernul înaintează o ofertă pentru achiziționarea depozitului Lukoil de la Aeroportul Chișinău, anunţă ministrul Energiei
Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului a înaintat o ofertă de achiziționare a depozitului Lukoil de la Aeroportul Chișinău, pentru ca statul să preia infrastructura și resursele companiei. Data-limită pentru depunerea ofertei este 17 noiembrie, iar, începând cu 21 noiembrie, Lukoil va intra în incapacitate de funcționare, a anunţat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.
Ministrul a precizat că Republica Moldova poartă discuții cu Bulgaria și România, inclusiv cu compania Rompetrol, pentru a asigura necesarul de benzină, motorină și kerosen pentru aeronavele care efectuează curse de la Aeroportul Chișinău.
"Moldova se aliniază sancțiunilor americane. Totodată, precum au făcut și alte țări din UE, Guvernul a solicitat o derogare temporară din partea SUA pentru operarea companiei sub sancțiuni până la rezolvarea problemei, astfel încât aprovizionarea cu resurse petroliere să nu fie perturbată și viața oamenilor de zi cu zi să nu fie afectată" a subliniat Junghietu.
Amintim că Regatul Unit, Uniunea Europeană și SUA au impus în octombrie sancțiuni împotriva companiilor petroliere ruse Lukoil și Rosneft, ca urmare a războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate