Gorgan a fost pus sub învinuire – trădare de patrie
Fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan, a fost pus sub învinuire în dosarul privind acțiunile de spionaj în interesul Rusiei. Purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Emil Gaitur, a declarat pentru TV8 că persoana vizată în cauza penală anunțată în 13 iunie se prezintă în fața autorităților atunci când este citată.
„Persoanei din dosarul anunțat anterior de procurorii PCCOCS i-a fost atribuit statutul de învinuit. Cercetarea penală continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției până la o hotărâre judecătorească finală, potrivit legii”, a spus Gaitur.
Gorgan este învinuit că ar fi transmis informaţii despre politica internă din ţară serviciilor militare secrete ale Federaţiei Ruse. În 11 iunie, Maia Sandu a semnat un decret privind retragerea distincțiilor de stat oferite lui Gorgan. Ulterior, acesta a contestat decretul.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI