Igor Gorgan trebuie să-i trimită o cerere prealabilă președintelui Maia Sandu

Gorgan

Fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan, trebuie să adreseze o cerere prealabilă Președinției Republicii Moldova înainte de a contesta decretul de retragere a distincțiilor sale. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, care a declarat inadmisibilă contestația lui Gorgan, pe motiv că nu a fost respectată procedura prealabilă.

Potrivit decretului prezidențial din 11 iunie, lui Igor Gorgan i-a fost retrasă medalia „Meritul Militar”, conferită în 14 iulie 2016, și ordinul „Credință Patriei”, clasa a III-a, conferit în 1 septembrie 2015. Șefa statului a dispus retragerea tuturor distincțiilor, după investigația publicată de The Insider despre presupul rol de informator al lui Gorgan în favoarea serviciilor secrete ale Federației Ruse.

Igor Gorgan a devenit șef al Marelui Stat Major în 2013, dar a fost demis în 2015, la inițiativa ministrului Apărării de atunci, Anatal Șalaru, care îl suspecta de spionaj în favoarea Rusiei.