Gimnaziul Plopi, raionul Cantemir, unde învaţă copiii din cinci sate, se închide

PWY1MTQyODIwYjBjNGJlMzZlZGYxNzMwMGMwMTNkMjY1.thumb

Gimnaziul din comuna Plopi, raionul Cantemir, se închide. Despre acest lucru au anunţat membrii Partidului Social Democrat European (PSDE), care precizează că decizia a fost aprobată azi de către membrii Consiliului raional Cantemir. În acest context, politicienii condamnă hotărârea autorităţilor locale, despre care spun că "lovește dur în sistemul de educație și în viitorul țării noastre".

PSDE precizează că în urma deciziei, elevii din comuna Plopi, care are în componența sa 5 sate: Alexandrovca, Hîrtop, Taraclia, Plopi 1 și Plopi 2, vor fi nevoiți să parcurgă zilnic o distanță de 16 km până la cea mai apropiată școală. Iar profesorii și cadrele non-didactice vor rămâne fără locuri de muncă:

"Și mai regretabil este faptul, că pe parcursul ultimilor ani, din bugetul de stat au fost făcute investiții substanțiale pentru renovarea clădirii gimnaziului, dotarea sălilor de clasă cu mobilier, construcția cazangeriei și amenajarea sălii de sport. Doar în 2021, au fost cheltuiți peste 287 de mii de lei pentru a repara podeaua din instituția de învățământ.

De ce s-au făcut aceste investiții din bugetul statului, dacă acuma se ia decizia de închidere a școlii?! Asistăm la un nou caz de incompetentă și iresponsabilitate a guvernării PAS. O guvernare care nu mai are nimic de oferit și care trebuie să plece", se arată în mesajul transmis de membrii partidului.
 
Ministerul Educaţiei deocamdată nu a comentat informaţia.

Citeşte şi..

Vezi toate