Frigul face victime. Cinci persoane au suferit hipotermii și au avut nevoie de ajutorul medicilor

112-ambulanta-1_60777500

Ambulanța a fost solicitată pentru cincii persoane care au suferit hipotermii, săptămâna trecută. Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, săptămâna trecută au mai fost înregistrate 28 de solicitări pe cazuri de combustii, 12 mușcături de animale sau înțepături de insecte.

În total, CNAMUP informează că, în perioada 4-10 noiembrie, echipele de asistență medicală urgentă au deservit 13.574 de pacienți, inclusiv 1.772 la copii.  După acordarea primului ajutor medical la etapa de prespital, 5.691 pacienți, dintre care 1.082 copii, au fost transportați la spitalele din țară.

Ambulanța a fost solicitată în cazul a 63 accidente rutiere, în urma cărora au avut de suferit 80 de persoane. Ulterior, 66 de pacienți, inclusiv 16 copii cu diverse traumatisme, au fost transportați la spital.

Totodată, au fost înregistrate 45 solicitări pe motiv de intoxicație, printre care 12 cu medicamente, 11 cu monoxid sau dioxid de carbon, 9 cu alcool și 5 cu ciuperci.

 

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate