FOTO La Președinție a fost inaugurat Pomul de Crăciun. Vizitatorii pot merge să-l admire
Președintele țării, Maia Sandu, angajații din administrația prezidențială și copiii lor, au aprins luminițele Pomului de Crăciun de la Președinție.
Potrivit unui comunicat emis de Președinșie, copiii s-au distrat și au confecționat jucării pentru brad,iar împreună cu șefa statului au împodobit Pomul de Crăciun. Ulterior, corul "Voices Moldova" și dirijoarea Elena Marian au trecut pragul Președinției ca să vestească Nașterea Domnului și să cânte colinde.
"În această perioadă, să ne bucurăm de mult așteptatele sărbători și să trăim cu recunoștință fiecare clipă petrecută alături de oamenii dragi. Pe cei care vor să admire bradul de la Președinție, ca în fiecare an, îi așteptăm cu drag!", a spus șefa statului.
Persoanele care doresc să admire Pomul de Crăciun și să facă o fotografie cu el, pot vizita Președinția din data de 20 decembrie până pe 15 ianuarie, de luni până vineri, între 17:00 și 19:00, iar sâmbătă și duminică - între 12:00 și 15:00.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI