Fostul șef-adjunct al Procuraturii Anticorupție, Vasile Plevan, va fi reevaluat
Fostul șef-adjunct al Procuratura Anticorupție, Vasile Plevan, va fi supus unei noi evaluări, după ce Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a respins raportul negativ întocmit de Comisia de evaluare a procurorilor. Comisia constatase că Plevan nu îndeplinește criteriile de integritate etică și a propus nepromovarea evaluării externe.
La ședința CSP de joi, 19 februarie, doar trei membri au votat pentru aprobarea raportului, iar șase s-au opus, astfel că documentul a fost returnat Comisiei Vetting pentru reevaluare.
Precizăm că, în ianuarie 2026, Comisia de evaluare a procurorilor anunțase că Vasile Plevan nu corespunde criteriilor de integritate etică prevăzute de lege și a propus nepromovarea evaluării externe:
"Comisia de evaluare a procurorilor a finalizat evaluarea procurorului Vasile Plevan din Procuratura Anticorupție și a constatat că acesta nu corespunde criteriilor de integritate etică prevăzute de Legea nr. 252/2023. În consecință, Comisia a propus nepromovarea evaluării externe. Raportul de evaluare a fost aprobat în unanimitate de către Completul A și a fost transmis subiectului evaluării și Consiliului Superior al Procurorilor. CSP urmează să decidă, în termen de 30 de zile, dacă acceptă sau respinge raportul Comisiei", menționau membrii Comisiei.
Vasile Plevan a fost numit procuror în Procuratura Anticorupție în octombrie 2019 și a deținut interimatul funcției de șef-adjunct până în martie 2025, când i-a fost suspendată funcția la ordinul procurorului general de atunci, Ion Munteanu.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate