Fonduri publice de 4 milioane de lei, delapidate în cadrul Programului Național de Reabilitare a Pădurilor: CNA a descins cu percheziţii

CNA

Ofițerii Centrului Național Anticorupție, împreună cu procurorii și cu sprijinul Agenției Moldsilva, efectuează percheziții într-un dosar privind delapidarea fondurilor publice destinate "Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor". Perchezițiile vizează factorii de decizie ai Întreprinderii de Stat "Întreprinderea pentru silvicultură Iargara".

Potrivit oamenilor legii, directorul și contabila-șefă ar fi organizat din 2024 şi până în prezent angajări fictive și ar fi folosit bani din bugetul programului pentru lucrări care nu au fost efectuate. Verificările au arătat lipsa lucrărilor pe circa 60 de hectare, iar prejudiciul este estimat la aproximativ 4 milioane de lei.

De asemenea, ancheta a scos la iveală folosirea bunurilor întreprinderii în scopuri personale. În urma perchezițiilor au fost ridicate probe relevante, iar investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.

 

Citeşte şi..

Vezi toate