Focul Haric va ajunge și în acest an în Republica Moldova

7cc5ed9f8a866d278f1124ca98208e27

Pentru al 23-lea an consecutiv, Lumina Sfântă de la Mormântul Domnului, va fi adusă sâmbătă, 19 aprilie 2025 în Republica Moldova de la Ierusalim.

Aproximativ în jurul orei 20:00 focul haric va fi în scuarul Catedralei Mitropolitane ”Naşterea Domnului” din Capitală de unde Mitropolitul Vladimir va împărți Sfânta Lumină ierarhilor BOM, preoților și tuturor creștinilor.

Și Mitropolia Basarabiei a anunțat că „lumina sfântă va fi adusă în seara zilei de sâmbătă, în jurul orei 21:00, la Aeroportul Internațional Chișinău”. După aceea, aceasta va fi distribuită „în protopopiatele din întreaga Mitropolie, pentru a fi oferită tuturor parohiilor, iar mai apoi credincioșilor, în noaptea de Înviere”.

Ceremonia pogorârii Sfintei Lumini

Ceremonia pogorârii Sfintei Lumini constituie, până astăzi, un eveniment religios de maximă importanţă pentru Biserica Ortodoxă. Ceremonialul începe în dimineaţa Sâmbetei Mari şi are anumite etape. Se sting toate candelele dinăuntrul Bisericii, iar Mormântul lui Hristos este pecetluit cu ceară curată. După ora 12:00, în Biserică intră Patriarhul grec-ortodox şi începe tradiţionala procesiune care presupune înconjurarea de trei ori a Sfân­tului Mormânt.

După Procesiune se despecetluieşte Mormântul şi schevofilaxul, un cleric care are în grija sa obiectele și veșmintele liturgice duce înăuntrul lui candela „neadormită” stinsă, care urmează să se aprindă de la Sfânta Lumină.

În continuare, Patriarhul se dezbracă de veşmintele arhiereşti pentru a arăta smerenie şi evlavie faţă de Iisus Hristos şi rămâne îmbrăcat numai cu un stihar alb.

După ce ia patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, intră în Mormânt. Împreună cu el intră şi reprezentantul armenilor, care are dreptul să stea în încăperea de dinaintea încăperii cu Sfântul Mormânt, de unde îl urmăreşte pe patriarh.

Înăuntrul Mormântului propriu-zis, patriarhul citeşte în genunchi rugăciunea specială şi îl roagă pe Iisus Hristos să dăruiască Lumina ca binecuvântare şi sfinţire pentru oameni. Apoi, în urma rugăciunii, lumina sfântă se arată şi se răspândeşte în Biserică.

În acelaşi timp aprinde şi candela „neadormită” din lăuntrul Mormântului. Ceremonia se plineşte cu ieşirea Patriarhului şi împărţirea flăcării sfinte, credincioşilor.