FMI va suplimenta finanțarea pentru Republica Moldova

9-750x430

Deputații au votat în prima lectură proiectele de lege care prevăd suplimentarea sprijinului financiar din partea Fondului Monetar Internațional. Banii vor fi alocați prin Mecanismul de finanțare extinsă (EFF) și Mecanismul extins de creditare (ECF) pentru acoperirea necesităților bugetului de stat.

Suma împrumutului acordat de FMI prin intermediul EFF va fi majorată cu 94,3 milioane de Drepturi Speciale de Tragere (DST) și va ajunge la 396.175.000 DST. Banii vor fi debursați în 12 tranșe egale, după expirarea a 4,5 ani de la fiecare tragere efectuată din contul împrumutului. Maturitatea creditului va fi de 10 ani, iar dobânda aplicată va fi flotantă.

Totodată, va fi majorată cu 19,05 milioane de DST suma împrumutului acordat de FMI prin ECF. Respectiv, valoarea finală va ajunge la 198.087.500 de DST. Împrumutul va fi rambursat în 10 tranșe egale, după expirarea a 5,5 ani de la fiecare tragere efectuată din contul creditului. Maturitatea împrumutului va fi de 10 ani, iar dobânda se va stabili la fiecare doi ani și va constitui zero la sută până în anul 2025.

Proiectele de lege privind acordarea finanțării suplimentare din partea FMI prin intermediul EFF și ECF urmează a fi votate în lectura finală.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI