Flux sporit la frontieră pe sensul de intrare în Republica Moldova. Peste 20 de mii de moldoveni au intrat în țară

politia de frontiera

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit în ultimele 24 de ore 56 691 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 31 706 traversări persoane. 

Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 35 025, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 21 666. Cea mai „activă” frontieră a fost cu România – 29 786 traversări, la granița moldo-ucraineană fiind semnalate 14 855 treceri și alte 12 050 traversări – frontiera aeriană. 

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi: PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 12 050 traversări persoane; PTF Leușeni – 11 734 traversări persoane; PTF Sculeni – 6 796 traversări persoane; PTF Otaci – 3 730 traversări persoane; PTF Costești – 3 448 traversări persoane.

Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 12 785 treceri, dintre care 6 703 pe sensul de intrare în R. Moldova. Totodată, numărul de 2 127 au constituit trecerile minorilor ucraineni.

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 16 de persoane străine. 

„Recomandăm călătorilor, înainte de a porni la drum să consulte Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717) sau să verifice online situația din punctele de trecere (http://border.gov.md/camere-web). 


INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI