Explozie într-o gospodărie din Ocniţa: O femeie a fost rănită după ce a folosit lichid inflamabil pentru sobă

32f47e03-e691-4d19-a7d3-eea90ffdf14f

În după-amiaza zilei de duminică, 16 noiembrie, pompierii din nordul țării au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie din satul Hădărăuți, raionul Ocnița. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 15:17.

Potrivit primelor informații, incidentul a fost cauzat de o deflagrație în locuință, după ce proprietara, o femeie de 57 de ani, a încercat să aprindă focul în sobă folosind un lichid ușor inflamabil. În urma exploziei, aceasta a suferit arsuri de gradul II și III în zona feței și a fost transportată de urgență la spitalul raional. Starea victimei este calificată ca medie–gravă.

La fața locului au intervenit două echipaje de salvatori și pompieri, care au constatat că flăcările au afectat bunurile materiale din bucătăria locuinței. Cercetările preliminare indică drept cauză nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la utilizarea sobei.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atrage atenția populației asupra importanței respectării regulilor de siguranță și prevenire a incendiilor. Specialiștii subliniază că utilizarea lichidelor inflamabile, precum benzina, petrolul sau gazul lampant, pentru aprinderea focului în sobă este strict interzisă, întrucât poate provoca incendii sau explozii cu consecințe grave asupra sănătății și vieții.

 

În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 20 de situații de risc pe întreg teritoriul țării.

Citeşte şi..

Vezi toate