„Energocom” explică de ce e nevoie să raționalizăm consumul de electricitate

451011748_454320264066679_4999415263377720572_n

Temperaturile extreme din ultimele zile au dus la creșterea consumului de energie electrică, fenomen vizibil mai ales în orele de vârf 20:00-21:00 și de noapte, când sunt conectate aparatele de aer condiționat pentru a răci încăperile. Potrivit „Energocom”, din cauză că în Republica Moldova nu există o bursă funcțională a energiei electrice, surplusul necesar este cumpărat de la bursa română OPCOM, țară în care compania are licențe de trading pentru energia electrică și gazele naturale. „Doar că și în România se atestă o cerere în creștere de electricitate și prețuri-record. La acele ore „soarele pleacă la culcare”, respectiv nu putem miza pe energia fotovoltaică”, atenționează „Energocom”.

Furnizorul central menționează și că, din cauza valului de căldură, nu există producție de energie eoliană peste Prut, iar cea generată de hidrocentrale este sub nivelul normal, din cauza debitului de apă mai redus. Respectiv, România importă energie din țările vecine.

În aceste condiții, de la începutul acestei luni, prețul energiei electrice pe care o cumpără „Energocom” de la bursa OPCOM pentru orele de vârf 20:00-21:00 a crescut de patru ori, de la aproape 200 de euro/MWh la aproximativ 800 de euro/MWh.

Totuși, ponderea electricității cumpărate de la bursa română este de 5-8 la sută în prețul final al energiei de pe malul drept al Nistrului și ține de anumite intervale de oră.

„În context, trebuie să menționăm și că recent „Energocom” a cumpărat de la aceeași bursă din România energie la prețuri 0 euro/MWh sau la prețuri cu minus, când s-a atestat un exces de electricitate din surse regenerabile. La oscilațiile de la bursa OPCOM se adaugă și costuri majorate pentru rezervarea capacităților. Odată cu sincronizarea sistemelor electroenergetice din Ucraina și Republica Moldova cu cel european, în martie 2022, pentru a face import de energie din UE, orice operator urmează să rezerve un anumit volum ce va fi transportat, iar acest lucru se face în urma unor licitații, conform practicilor europene”, notează „Energocom”.

 

Pentru a proteja piața internă, Moldelectrica a suspendat transferul de energie din Moldova în Ucraina

Compania a mai explicat că, din cauza bombardării sistemului electroenergetic ucrainean, de la sfârșitul lunii aprilie până în luna mai, există o cerere mare din partea companiilor ucrainene pentru importurile de energie din România, seara și noaptea, inclusiv prin singura interconexiune funcțională între România și Republica Moldova - Isaccea-Vulcănești, oferind uneori prețuri speculative.

„Dacă în perioada 24-30 aprilie prețul pentru rezervarea capacității între orele 17:00-22:00 era de un eurocent/ MWh, atunci în 11 mai a ajuns la 60 de euro/MWh, ca să crească la 100 de euro/MWh în 7-8 iunie, iar în 9 iulie să atingă 200 de euro/MWh. Aceste costuri sunt numai doar asigurarea transportării”, a specificat furnizorul central.

Vinerea trecută, operatorul sistemului de transport al Republicii Moldova, Moldelectrica, a suspendat transferul de energie din Moldova în Ucraina, pentru a proteja piața internă.

Unul din rolurile SA „Energocom” este să asigure securitatea energetică a țării, motiv pentru care au fost lansate negocieri directe cu producători de energie electrică din România, pentru a achiziționa energie sigură și la prețuri competitive, în contextul în care în România prețurile pentru energie sunt plafonate.

Ținând cont de aceste aspecte ale pieței, „Energocom” îndeamnă populația Republicii Moldova să consume rațional energia electrică. De exemplu, să pornească electrocasnicele de care nu au neapărat nevoie (precum mașina de spălat ș.a.) la prânz, nu seara, când consumul este cel mai mare.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate