Elev din Ungheni, transportat de urgență după ce ar fi consumat o substanță interzisă la școală

Spital

Un elev de clasa a IX-a a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe după ce i s-a făcut rău în timpul orelor, fiind suspectat că ar fi consumat o substanță de origine necunoscută. Incidentul a avut loc recent într-o instituție de învățământ din municipiul Ungheni, scrie Expresul.md.


Potrivit informațiilor oferite de Ivan Caducenco, șeful Secției Investigații Infracțiuni din cadrul Inspectoratului de Poliție Ungheni, minorul ar fi consumat o pastilă în timpul pauzei. Ulterior, în timpul lecțiilor, elevul a început să se simtă rău, a prezentat stări de vomă, iar cadrul didactic a solicitat intervenția ambulanței. Copilul a fost transportat de urgență la spital, unde i s-a acordat primul ajutor medical.

În urma intervenției, minorului i-au fost prelevate probe biologice, care au fost transmise la laboratorul specializat din Chișinău. Acestea urmează să stabilească dacă este vorba despre o substanță narcotică sau despre un medicament care a provocat reacțiile respective. Până la obținerea rezultatelor, nu se poate confirma cu certitudine natura substanței ingerate.

"La această etapă, nu pot fi oferite mai multe detalii privind modul în care elevul ar fi obținut pastila. Cazul se află în proces de cercetare, iar toate circumstanțele urmează să fie stabilite", a precizat Ivan Caducenco.

Evira Stati, directoarea Spitalului Raional Ungheni, a confirmat că minorului i-a fost acordat ajutor medical și a explicat că evoluția unui astfel de caz depinde de mai mulți factori. "Foarte mult contează starea pacientului, substanța ingerată și, mai ales, momentul în care acesta ajunge la spital. Dacă pacientul se adresează la timp, în majoritatea cazurilor, după efectuarea anumitor proceduri medicale, poate pleca acasă sau rămâne sub supraveghere pentru o perioadă scurtă", a declarat directoarea spitalului.

Totodată, ea a menționat că, de-a lungul timpului, au existat și cazuri grave. Au fost situații în care pacienții au necesitat internare în secția de terapie intensivă, aplicarea unor tratamente complexe, inclusiv anumite proceduri, sau chiar transferul la instituțiile medicale din capitală.

Elvira Stati a subliniat că asemenea situații nu vizează doar tinerii, ci persoane din diferite categorii de vârstă, însă în ultima perioadă se observă un fenomen îngrijorător în rândul adolescenților. "În ultima perioadă, sunt aduși tineri nu doar cu suspiciunea de consum de substanțe interzise, dar și cu scop suicidal. Pe parcursul anului 2025, am înregistrat mai multe situații similare în rândul tinerilor", a menționat ea.

Un alt aspect important ține de limitările legale în cazul minorilor. Potrivit directoarei spitalului, testarea și prelevarea probelor biologice pot fi efectuate doar cu acordul părinților. "Iar de multe ori, părinții refuză aceste investigații și în asemenea situații rămânem doar la nivelul suspiciunii de ingerare a unei substanțe necunoscute, fără a putea stabili exact natura acesteia", a mai menționat ea.

Cazul elevului nu este unul izolat. În acest weekend, pe străzile municipiului Ungheni au fost depistați de carabinieri alți doi minori, în vârstă de 16 și 17 ani, cu substanțe suspecte.

Potrivit oamenilor legii, tinerii au atras atenția printr-un comportament suspect. În urma discuțiilor purtate la fața locului, unul dintre minori a recunoscut că avea asupra sa șase pachețele de tip zip-lock, care conțineau o substanță solidă, cristalizată, de culoare albă, asemănătoare substanțelor interzise.

Cei doi au fost conduși la Inspectoratul de Poliție Ungheni pentru documentarea cazului și stabilirea tuturor circumstanțelor. Substanțele ridicate au fost transmise spre expertiză, iar autoritățile continuă cercetările, urmând ca fiecare caz să fie examinat conform prevederilor legale în vigoare.

Citeşte şi..

Vezi toate