
Economiile moldovenilor, aproape inexistente: 3 din 4 trăiesc de la un salariu la altul
Gradul de economisire în Republica Moldova este foarte scăzut, constată Banca Națională a Moldovei (BNM), în baza unui sondaj realizat la finele anului trecut.
Astfel, doar 25% dintre respondenți au declarat că au reușit să facă economii în ultimele 6 luni din anul 2024, notează Mold-street.com.
Ce venit este suficient pentru un trai normal
Potrivit BNM, majoritatea respondenților care au reușit să economisească preferă să își păstreze economiile în numerar (57%) sau într-un cont curent la bancă (46%).
Totodată, 31% dintre respondenți au răspuns că păstrarea economiilor la băncile din Republica Moldova este parțial sigură, 29% - sigură sau foarte sigură, 25% - nesigură sau foarte nesigură, iar 15% nu au dorit să răspundă.
Respondenții s-au arătat în special îngrijorați de majorarea prețurilor pentru servicii comunale (88%), sănătatea lor și a celor apropiați (86%), majorarea prețurilor la produse alimentare (79%).
Evaluând situația financiară a familiilor, 40% dintre respondenți au afirmat că dispun de suficiente mijloace doar pentru produse alimentare, dar insuficiente pentru haine, iar 36% au suficiente mijloace pentru produse alimentare și haine, dar nu își pot permite cumpărături de mare valoare.
Aproape jumătate din respondenți (48%) au considerat că un venit lunar minim suficient pentru a se simți satisfăcuți de condițiile de trai din țară este de până la 15.000 de lei, 29% - între 15.000 și 25.000 de lei, iar 24% - peste 25.000 de lei.
Doar 33% dintre respondenți au apelat la finanțare de la instituții de creditare
Potrivit BNM, 35% dintre respondenți au afirmat că au încredere moderată în sistemul financiar din Republica Moldova, 33% - puțină sau foarte puțină încredere, 8% - multă sau foarte multă încredere, iar 20% nu au deloc încredere.
Doar 33% dintre respondenți au apelat la surse de finanțare de la instituții de creditare, cel mai utilizat instrument fiind creditul de consum.
Sondajul a mai arătat că doar 10% dintre respondenți s-au declarat interesați de a apela la o instituție de credit pentru finanțare.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










