Dosarul ilegalităților din pădurea Durlești: Patru persoane au fost trimise pe banca acuzaților

Embed:

Patru persoane au fost trimise în judecată în dosarul ilegalităților din pădurea Durlești, fiind acuzate de acapararea terenului fondului forestier, anunţă Procuratura Generală (PG). Potrivit oamenilor legii, prejudiciul estimat adus mediului a fost evaluat la peste 2,5 milioane lei.

Investigațiile procurorilor au relevat că, în baza unei scheme infracționale, un grup de persoane a perfectat în mod ilegal mai multe acorduri de asociere pentru întreținerea pădurii, ocupând samavolnic terenuri din fondul forestier național.
 
Suprafețele respective au fost îngrădite, inclusiv cu garduri cu fundație din beton, fiind comise distrugeri ale stratului fertil de sol, litierei și vegetației, extrageri ilegale de arbori și arbuști, lucrări de construcție neregulamentare și amplasarea ilicită a unor obiective și rețele inginerești în pădure.
Totodată, procurorii au stabilit că, în anul 2021, un fost director adjunct al Agenției "Moldsilva" a eliberat, fără temei legal, o permisiune scrisă privind înregistrarea unui imobil construit ilegal în fondul forestier, aflat în proprietatea statului, în lipsa actelor permisive necesare.
Învinuiții au pledat nevinovați. Urmărirea penală în privința altor persoane implicate în activități ilegale în pădurea Durlești continuă.
 
Precizăm că în 2023 oamenii legii au efectuat o percheziție pe terenul fondului forestier din masivul de pădure Durlești, proprietatea statului, care a fost îngrădit și acaparat ilegal de unele persoane fizice, fiind cauzat un prejudiciul în proporții deosebit de mari. 
 
Potrivit materialelor cauzei penale s-a constatat că, în perioada anilor 2015-2021, cu încălcarea prevederilor Constituției Republicii Moldova, Codului Silvic, Regulamentului privind arenda fondului forestier în scopuri de gospodărire cinegetică şi de recreere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.187 din 20 februarie 2008, unele persoane, fără consimțământului arendatorului Agenției "Moldsilva", în lipsa avizului pozitiv eliberat de organul central de mediu al administrației publice, au efectuat neautorizat lucrări de construcție  și amplasare ilicită pe suprafața acestora terenuri a diverselor construcții, rețelelor inginerești (căsuțe de vacanță, garaj, pergole, rețelele ingenerești de apă și canalizare).

Citeşte şi..

Vezi toate