400 de milioane de lei pentru concedii nefolosite în sectorul bugetar

bani

Autoritățile au prevăzut pentru anul viitor alocări de 400 de milioane de lei pentru plata compensațiilor aferente zilelor de concediu nefolosite de angajații din sectorul bugetar. Cheltuielile sunt incluse în bugetul pentru anul viitor, aprobat de Guvern și transmis Parlamentului spre adoptare, transmite IPN.

Potrivit ministrului finanțelor, Andrian Gavriliță, autoritățile lucrează la o nouă lege a salarizării, iar plata datoriilor istorice legate de concediile neutilizate este importantă pentru a putea decide, pe viitor, majorări de salarii fără a fi limitați de angajamentele anterioare.

Repartizarea celor 400 de milioane către autoritățile publice se va efectua în baza hotărârilor de Guvern.

Compensația pentru zilele de concediu nefolosite se calculează analogic indemnizației de concediu, pe baza salariului mediu lunar al salariatului. Aceasta se acordă doar în cazurile încetării sau suspendării contractului individual de muncă.

Salariatul nu poate înlocui concediul cu compensația în bani în alte situații. În perioada valabilităţii contractului individual de muncă, concediile nefolosite pot fi alipite la concediul de odihnă anual sau pot fi folosite aparte, în întregime sau fracţionat, prin acordul scris al salariatului și angajatorului.

Citeşte şi..

Vezi toate