Dorin Junghietu, discuții la Washington cu reprezentanții Carlyle Group privind preluarea activelor Lukoil
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a discutat la Washington cu reprezentanții fondului american de investiții Carlyle Group Inc., companie care urmează să preia activele Lukoil și care gestionează la nivel global active de peste 400 de miliarde de dolari, inclusiv în domeniul petrolului și gazelor din Europa.
Potrivit informațiilor făcute publice, discuțiile s-au concentrat pe tranzacția de preluare a activelor Lukoil International GmbH (LIG) de către Carlyle Group și pe planurile de dezvoltare ulterioară a acestor active. Ministrul a reiterat poziția Guvernului Republicii Moldova, care salută intenția companiei de a prelua întregul business al LIG din regiune prin intermediul unei companii petroliere specializate, menționând totodată că autoritățile urmăresc evoluția procesului de aprobare a tranzacției de către Biroul OFAC al Trezoreriei SUA.
În cadrul aceleiași vizite, Dorin Junghietu a avut întrevederi și cu reprezentanții Grupului Băncii Mondiale. Discuțiile au vizat progresele și provocările privind proiectele finanțate în Republica Moldova, inclusiv Linia Independenței Energetice Vulcănești–Chișinău, proiectul de construcție a unor capacități de cogenerare de înaltă eficiență pe bază de motoare cu ardere internă pe gaz, cu o capacitate de 55 MW, precum și opțiunile de finanțare și implementare a unei noi centrale de cogenerare pe gaz, cu o capacitate de 250 MW electric și 180 MW termic.
Ministrul a subliniat importanța strategică a acestor investiții pentru consolidarea securității energetice a țării, iar reprezentanții Băncii Mondiale au reconfirmat sprijinul pentru identificarea celor mai optime și accesibile soluții de continuare a proiectelor.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate