Doi chișinăuieni – arestați, după ce au primit bani ca să excludă 21 puncte de penalizare pentru încălcări la conducerea mașinii

image_2025-10-02_095949946

Doi bărbați din Chișinău, în vârstă de 38 și respectiv 21 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați într-un dosar de trafic de influență. Cei doi sunt acuzați că ar fi pretins și primit bani pentru a interveni pe lângă funcționari din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în vederea excluderii a 21 de puncte de penalizare aplicate unui șofer.

Potrivit materialelor cauzei, denunțătorul s-a adresat la Serviciul Protecție Internă și Anticorupție (SPIA), menționând că bănuiții au solicitat bani pentru a anula mai multe procese-verbale contravenționale, întocmite pentru conducerea mașinii fără centura de siguranță.

Sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), SPIA a inițiat o cauză penală și a organizat acțiuni speciale de investigație. Banii au fost transmiși sub controlul anchetatorilor, în două tranșe, iar unul dintre suspecți a fost reținut în flagrant delict, chiar în momentul primirii banilor.

În urma perchezițiilor corporale și asupra mijloacelor de transport au fost ridicate sumele de bani, telefoane mobile, documente și alte probe relevante pentru dosar. Ulterior, procurorii PCCOCS le-au înaintat învinuirea și au solicitat plasarea acestora în arest preventiv, ambii fiind încarcerați la Penitenciarul nr. 13 din capitală.

 

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă o amendă cuprinsă între 2.000 și 3.000 de unități convenționale sau pedeapsa cu închisoarea de până la șase ani.

Citeşte şi..

Vezi toate