
Doi bărbați din Edineţ au fost condamnați la 16 și 20 de ani de închisoare pentru trafic de ființe umane și trafic de copii

Doi bărbați, de 43 și 45 de ani, acuzați de trafic de ființe umane și trafic de copii, au fost condamnați la închisoare. Unul dintre inculpați a primit o pedeapsă de 16 ani de închisoare și a fost privat de dreptul de a exercita activități legate de administrarea fermelor pentru 5 ani. Al doilea inculpat a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, pedeapsa fiind cumulată cu cea stabilită într-o sentință anterioară, și a fost de asemenea privat de dreptul de a administra ferme pentru aceeași perioadă.
Potrivit acuzării, primul inculpat, proprietar al unei ferme de animale din raionul Edineț, a exploatat prin muncă un bărbat de 39 de ani din raionul Dondușeni, profitând de situația sa financiară precară. Victima a fost recrutată prin intermediul rețelei de socializare "Odnoklassniki", fiind convinsă că va primi un loc de muncă legal și bine remunerat.
Odată ajuns la fermă, bărbatul a fost adăpostit într-o încăpere de aproximativ 3x3 metri, iar pentru a-i limita libertatea, inculpatul i-a reținut buletinul de identitate și pașaportul sub pretextul perfectării actelor de angajare. Victima a fost supusă tratamentelor abuzive, nu a putut comunica liber sau părăsi ferma fără permisiune și nu a fost remunerată corespunzător pentru munca prestată, prejudiciul cauzat fiind de 52.000 de lei.
În perioada ianuarie–iunie 2022, primul inculpat, împreună cu cel de-al doilea, a recrutat o victimă minoră – fiica concubinei sale – determinând-o să accepte condiții de muncă exploatatoare, fără plată corespunzătoare, pentru a restitui un împrumut acordat celui de-al doilea inculpat.
Inculpații nu și-au recunoscut vinovăția. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Nord.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










