DOC ANSA amenință cu sancțiuni administratorii instituțiilor, care NU vor economisi resursele energetice
Agenția Națională pentru siguranța Alimentelor a emis o circulară prin care îndeamnă toate instituțiile subordonate să economisească resursele energetice. În fiecare lună, până în data de 10, șefii instituțiilor trebuie să expedieze la oficiul central un raport amplu despre măsurile întreprinse.
”Se reamintește că, respectarea acestor măsuri este imperativa, iar nerespectarea acestora va atrage măsuri administrative conform reglementărilor in vigoare”, în vigoare, se precizează în circulara ANSA.
Măsurile care urmează să fie întreprinse:
Reducerea iluminatului inutil în birouri, săli de conferințe și alte spații comune;
Desfășurarea activităților în intervalele orare de consum scăzut, acolo unde este posibil;
Limitarea utilizării echipamentelor electrice care nu sunt esențiale în cadrul activităților curente;
Folosirea energiei electrice doar în scopurile strict necesare activităților Agenției.
Amintim că în data de 16 decembrie în Republica Moldova a fost instituită starea de urgență. Motivul aceste decizii este situația critică din sistemul energetic, în contextul sistării tranzitului de gaze rusești prin Ucraina de la 1 ianuarie 2025.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI