
Doar în Moldova! Om al legii numit în funcție contrat legii
Carieră începută cu stângul. Noul director al Institutului Național al Justiției, fostul europarlamentar român Ramona Victoria Strugariu, a fost aleasă în funcție fără a avea dreptul la muncă pe teritoriul Republicii Moldova. Proaspătul șef al INJ urmează să preia conducerea instituției din 4 martie, transmite ZIUA.MD.
Printr-o cerere depusă la Consiliul INJ, Strugariu a solicitat „amânarea punerii în executare a Hotărârii de numire în funcția de director al INJ pentru derularea și finalizarea procedurilor necesare în ceea ce privește dreptul la muncă și ședere”.
În urma acestei cereri, Consiliul INJ a dispus amânarea numirii în funcție a Ramonei Strugariu pentru 14 zile, iar în aceste două săptămâni interimatul va fi asigurat de Ecaterina Popa, șefa Direcției instruire și cercetare a INJ.
Ramona Victoria Strugariu, politician din România, deputat în precedenta legislatură a Parlamentului European, a obținut funcția de director al Institutului Național al Justiției de la Chișinău în urma unui concurs la care au mai participat doi candidați.
La ultima etapă a concursului au fost admise Ramona Victoria Strugariu și avocatul Natalia Balaban, fost specialist în cadrul Direcției Juridice a Consiliului Concurenței. Ultima pretendentă a decis însă să se retragă.
Pe lângă Ramona Strugariu și Natalia Balaban, în cursă a mai fost și fostul secretar general de stat al Ministerului Justiției și fost avocat parlamentar, Anatolie Munteanu.
Noul director al INJ, Ramona Victoria Strugariu, în vârstă de 45 de ani, a fost aleasă deputat în Parlamentul European, în 2019, pe listele USR/PLUS. Ulterior, a reprezentat Partidul REPER al fostului premier român Dacian Cioloș, acum fiind copreședinte al acestei formațiuni. Înainte de a fi aleasă europarlamentar, Ramona Victoria Strugariu a fost asistentă parlamentară și șefă de cabinet la Parlamentul European.
Aceasta a fost a treia tentativă a Consiliului INJ de a numi un director cu mandat complet, funcția fiind vacantă din 2021, după numirea Dianei Scobioală în calitate de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










