Directorul Spitalului Raional Hîncești, Petru Ciubotaru, și-a dat demisia după cazul Ludmilei Vartic
Directorul Spitalului raional Hîncești, Petru Ciubotaru, și-a dat demisia miercuri dimineață, pe fondul cazului educatoarei Ludmila Vartic. Anunțul a fost făcut de ministrul sănătății, Emil Ceban, care a precizat că medicul și-a recunoscut vina pentru că nu a anunțat organele de drept după ce a aflat că pacienta a avut o tentativă de suicid pe 5 noiembrie, transmite IPN.
A fost deschisă o anchetă internă a Ministerului Sănătății, care urmează să fie finalizată până pe 20 martie. Emil Ceban a menționat că toate persoanele implicate au oferit explicații și mărturii.
Directorul spitalului a fost informat despre situație încă din 5 noiembrie, când pacienta a fost internată și supravegheată timp de două zile. Ulterior, și-a asumat responsabilitatea pentru omisiune, recunoscând încălcarea obligațiilor legale, care cer personalului medical să anunțe imediat poliția în caz de tentativă de suicid sau alte situații periculoase, a concretizat ministrul. În acest caz, medicul ar fi constatat că pacienta a ingerat mai multe medicamente, însă informația nu a fost transmisă autorităților competente.
Medicul Petru Ciubotaru a declarat marți pentru IPN că situația din 5 noiembrie a fost tratată ca un conflict de muncă, fără sesizarea altor instituții, pacienta fiind conștientă și fără semne vizibile de violență.
Oamenii legii investighează decesul educatoarei Ludmila Vartic din Hîncești, după ce în spațiul public au apărut informații că femeia ar fi fost victima violenței domestice și, din acest motiv, ar fi recurs la suicid. Soțul ei, Dumitru Vartic, a demisionat din funcția de vicepreședinte al raionului. Ulterior, organele de drept au anunțat că bărbatul are statut de bănuit în anchetă, iar cele două procese penale au fost conexate, cazul fiind investigat sub aspectul infracțiunii de violență în familie, cu determinarea la suicid. Dumitru Vartic a respins acuzațiile de violență.
Ultimile știri
22
minute în urmă
45
minute în urmă
52
minute în urmă
67
minute în urmă
79
minute în urmă
81
minute în urmă
86
minute în urmă
18 martie 2026, 12:25
18 martie 2026, 12:16
18 martie 2026, 11:59