Directorul APP: Restanțele salariale reprezintă o problemă cronică a CFM. Instituția are soluții, dar nu le aplică
Statul nu are o soluție pentru a achita salariile angajaților de la Calea Ferată, dar și pentru a opri demisiile. Declarația a fost făcută de șeful Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari după ședința Guvernului din data de 21 august. Acesta dă vina pe conducerea CFM, care ar ezita să dea în chirie spațiile nevalorificate de întreprindere și să vândă fierul uzat.
„Cu privire la situația de la CFM, precizăm că restanțele salariale reprezintă o problemă cronică a instituției, pentru că nicio guvernare de la independență încoace nu și-a asumat rezolvarea. În calitate de fondator a Î.S. „Calea ferată din Moldova”, APP are o viziune clară despre perspectivele ce se impun și îndeamnă conducerea întreprinderii să depună efort sporit pentru a-și realiza misiunea cu succes”, a menționat directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari.
Potrivit lui, întreprinderea ar avea soluții pentru a remedia situația.
„Vorbim despre valorificarea a circa 600 metri pătrați de spații care ar putea fi obiect de interes pentru contracte de locațiune, zeci de tone de metal uzat care figurează în evidența contabilă drept „vagoane” și „locomotive”, dar și alte bunuri care necesită a fi valorificate cu grijă, în interesele întreprinderii și salariaților”, a specificat șeful APP.
În data de 19 august, sindicaliștii au solicitat implicarea directă a prim-ministrului Dorin Recean pentru a soluționa problema restanțelor salariale de la Întreprinderea Calea Ferată a Moldovei. Majoritatea angajaților de acolo nu și-au luat salariile din martie, iar din această cauză, peste 700 au demisionat. Guvernul nu are deocamdată o soluție. Suma datoriilor salariale la CFM constituie acum peste 150 milioane de lei.
-
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI