Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, numărul solicitărilor la 112 a crescut cu aproape 33%

112 bun

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, numărul solicitărilor la numărul unic de urgență 112 a crescut sâmbătă cu aproape 33%, înregistrându-se până la 523 de solicitări pe oră.

Numărul de apeluri intrate în sistemul informațional automatizat al SIA 112 a fost de aproape 10 mii, iar în intervalul orelor 11:00-19:00 numărul solicitărilor recepționate la numărul de urgență a depășit media de apeluri intrate pe oră și a fluctuat înregistrând la anumite ore peste 500 de solicitări, aproximativ nouă solicitări înregistrate pe minut.

Drept urmare, personalul 112 a lucrat neîntrerupt într-un ritm alert și operativ pentru a organiza eficient operațiile de intervenție.

„Constatăm, un procent înalt privind apelurile non-urgente, aproape 4 mii de apeluri recepționate la numărul de urgență au semnalat situații care nu sunt de competența serviciului de urgență. Se pierdeau secunde valoroase în detrimentul oamenilor care aveau nevoie urgentă de ajutor și așteptau în apel pentru că linia era ocupată. Cu referire la natura urgențelor raportate de cetățeni, de cele mai des oamenii au semnalat cazuri medicale, cazuri legate de persoane agresive, conflicte, accidente rutiere și situații legate de deblocare și salvare sub influența ploilor puternice: inundații, pomparea apei din locuințe, pivnițe, subsoluri, cabluri electrice rupte căzute la pământ, trasee și drumuri blocate, accidente rutiere neînsemnate”, a precizat Serviciul 112.

 

Cele mai multe situații de intervenție și salvare, sub influența ploilor puternice, au fost semnalate din localitățile din raioanele de centru și sud: Strășeni, Orhei, Călărași, Ialoveni, Hânceṣti, Cantemir, Leova, precum ṣi unele suburbii din municipiul Chiṣinău.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate