Din 1 ianuarie, în România cresc alocațiile de stat. Câți bani vor primi copiii moldoveni care dețin cetățenie română
Alocațiile de stat pentru copii urmează să crească de la 1 ianuarie 2025 cu 10,4%, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Astfel, copiii cu vârsta peste doi ani urmează să primească 323 de lei românești pe lună, față de 292 de lei românești, suma pe care au primit-o până la sfârșitul anului 2024. Alocațiile de stat pentru copii au crescut ultima dată în ianuarie 2024, cu 13,8%, scrie digi24.ro.
„Cei 3,6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor primi alocații de stat majorate. Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.
Alocația pentru copii este o sumă de bani oferită de stat, care este distribuită părinților sau tutorilor copiilor, adolescenților și, în unele cazuri, adulților tineri. În România, alocația de stat pentru copii are caracter universal și constă într-o sumă de bani, acordată tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, care au reședința legală în România, precum și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI