Detalii despre accidentul de la Ialoveni, unde o autospecială a pompierilor s-a ciocnit cu un microbuz: Care este starea victimelor

Accident
Accident
17def537-5e3e-4964-8eb6-f896583899a1
6da43d47-2096-41ba-afa5-3142b3d9883b

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) gestionează intervenția în urma accidentului rutier produs în apropierea localității Ulmu, raionul Ialoveni. Forțele IGSU acordă suport echipajelor medicale pentru a facilita accesul acestora la fața locului, în vederea acordării ajutorului medical și preluării celor cinci persoane rănite.

Potrivit informațiilor disponibile, toate persoanele traumatizate sunt în stare conștientă. Pentru securizarea zonei și fluidizarea traficului, la fața locului acționează și un echipaj al Poliției.

Serviciile specializate continuă să gestioneze situația.

Amintim că, joi dimineaţa, patru echipaje cu autospeciale ale IGSU care au fost trimise în misiune nu au ajuns la fața locului din cauza condițiilor impracticabile pe drumuri. Potrivit primelor informații un incendiu a izbucnit dimineața într-o gospodărie din localitatea Ulmu, raionul Ialoveni.


Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat a ora 04:08. În mod de urgență echipajele salvatorilor și pompierilor au fost trimise pentru stingere, însă din cauza condițiilor meteo caracterizate de polei și ghețuș nici o autospecială din cele patru nu au putut ajunge la destinație. Mai mult, pe parcursul deplasării o autospecială de intervenție a derapat de pe traseu în apropiere de localitatea Ulmu și a ajuns pe acostament, iar un microbuz cu 23 de pasageri la bord a deraiat de pe traseu și s-a lovit de autospeciala de intervenție.

În urma accidentului 5 persoane au suportat traumatisme. Pompierii au reușit să evacueze toți pasagerii și să acorde primul ajutor oamenilor care au suferit traumatisme, iar ulterior odată cu venirea echipajelor medicale aceștia au primit îngrijiri de rigoare.

UPDATE 09:45 La moment, la locul accidentului din apropierea localității Ulmu, raionul Ialoveni, a ajuns o ambulanță de tip victime multiple a Serviciului Mobil de Urgență,Reanimare și Descarcerare (SMURD) al IGSU pentru acordarea suportului medicilor și a îngrijirilor necesare victimelor.

Salvatorii au transportat sinistrații pe brancarde până la UTV-urile din dotarea IGSU, care îi deplasează către ambulanțe, întrucât traseul este impracticabil. Starea victimelor este satisfăcătoare, toate persoanele fiind conștiente. În zonă sunt antrenate 13 autospeciale ale IGSU, cu un efectiv de 38 de salvatori și pompieri, iar angajații IGSU gestionează în forță situația creată în urma accidentului

Citeşte şi..

Vezi toate