De azi pornește controlul național al calității carburanților: Vor fi prelevate probe din stații și depozite petroliere
Începând de luni, 17 noiembrie, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) dă startul procedurii de eșantionare a benzinei și motorinei pentru sezonul de iarnă (17.11.2025 – 31.12.2025). Măsura este aplicată în conformitate cu prevederile Legii nr. 461/2001 privind piața produselor petroliere, a Ordinului nr. 91/2025 privind aprobarea Planului național de monitorizare a calității carburanților pentru anul 2025, publicat în Monitorul Oficial, precum și în baza Planului Național de Monitorizare.
Prelevarea probelor va fi efectuată pe întreg teritoriul Republicii Moldova, atât de la stațiile de alimentare, cât și din depozitele petroliere, utilizând o metodă de eșantionare selectată automat de noul sistem informațional al instituției. Prin această procedură digitalizată, ISSPNPC urmărește să asigure imparțialitatea, trasabilitatea și credibilitatea procesului de monitorizare.
Instituția subliniază că verificarea calității carburanților este esențială în perioada rece, când caracteristicile tehnice ale benzinei și motorinei influențează direct siguranța și funcționarea optimă a autovehiculelor.
Totodată, ISSPNPC îndeamnă operatorii economici să coopereze pe deplin cu echipele de control și să nu îngrădească accesul acestora la infrastructura necesară prelevării.
Procedura de eșantionare va avea loc în prezența reprezentanților Inspectoratului și a organismului de inspecție, pentru a garanta transparența și obiectivitatea întregului proces.