De astăzi, Cartea Verde poate fi prezentată în format digital

cartea verde ok

Certificatul de asigurare „Carte Verde” poate fi prezentat de la 1 ianuarie, în format digital, fără a mai fi obligatoriu suportul de hârtie. Astfel, conducătorii automobilelor înmatriculate în Republica Moldova pot călători în afara țării, în majoritatea statelor membre ale sistemului „Carte Verde”, doar cu certificatul digital.

Certificatele „Carte Verde” eliberate până la 1 noiembrie 2024, în format tipărit, rămân valabile pe întreaga perioadă specificată, informează Banca Națională a Moldovei (BNM).

În același timp, Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule precizează că trei dintre cele peste 40 de țări membre ale sistemului „Carte Verde”, Lituania, Luxemburg și Portugalia încă nu și-au ajustat reglementările pentru certificatul exclusiv în format digital. Prin urmare, șoferii care se vor deplasa în/prin cele trei țări trebuie să dețină și varianta tipărită a documentului.

Certificatul de asigurare „Carte Verde” este un document internațional de asigurare auto care atestă că vehiculul deținut de conducătorul auto este acoperit de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie (RCA externă) atunci când circulă în afara țării de origine.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI