Cum va asigura Guvernul cele 3 milioane de metri cubi de gaze pentru regiunea transnistreană

gaz-transport-de-gaze

Cele 3 milioane de metri cubi de gaze reprezintă volumul necesar pentru a asigura consumul regiunii transnistrene pentru o perioadă de 10 zile. Ulterior, prin intermediul întreprinderii Energocom, se propune achiziționarea de gaze de pe piața internațională, care vor fi utilizate de centrala de la Cuciurgan pentru producerea energiei electrice destinate ambelor maluri ale Nistrului. Declarația a fost făcută de secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, în cadrul unei emisiuni la Moldova 1.

„Aceste 3 milioane de metri cubi, având în vedere că astăzi consumul pe malul stâng este de 0,3 milioane de metri cubi pe zi, înseamnă aproximativ 10 zile pentru acoperirea consumului critic din regiune. Astfel, regimul de consum al gazelor naturale rămâne același ca și la 1 ianuarie: unul limitat”, a explicat Borosan.

Secretarul de stat a mai menționat că Tiraspolul tergiversează procesele. „Cum a anunțat președintele Comisiei Europene, este inadmisibil ca, în Europa, să existe o situație în care oamenii să fie lăsați în frig, în întuneric și fără apă. Federația Rusă, Gazprom, a generat această criză, iar Uniunea Europeană vine să sprijine cetățenii noștri. Aceasta înseamnă că imediat vor reveni căldura, lumina și apa în casele oamenilor... Depinde însă dacă malul stâng acceptă acest ajutor. Au existat multiple propuneri, dar până acum nu am primit niciun răspuns.”

Borosan a precizat că Uniunea Europeană va oferi energie electrică gratuită timp de 10 zile atât pentru malul drept, cât și pentru malul stâng al Nistrului. De asemenea, el a adăugat că se lucrează la un program ce vizează creșterea eficienței energetice, incluzând investiții în surse de energie regenerabilă, pentru a spori reziliența și securitatea energetică a țării.


INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI