
Cum explică Mitropolia Moldovei binecuvântarea vloggerului Dima White

Mitropolitul Moldovei "îi primește, îi sfătuiește și îi binecuvântează pe toți", iar primirea vloggerului Dima White nu înseamnă o încurajare a păcatului - aceasta este explicația episcopului de Soroca, Ioan Moșneguțu, responsabil de comunicare cu presa la Mitropolia Moldovei în urma întrevederii dintre Mitropolitul Vladimir și TikTokerul Dima White, vizat într-un dosar penal pentru pornografie infantilă, scrie TVR Moldova.
Responsabilul de comunicare cu presa al Mitropoliei Moldovei susține că atunci când cineva solicită o întrevedere cu mitropolitul Vladimir, acestei persoane nu îi este solicitat cazierul judiciar.
"Biserica îi ajută pe toți cu asistență duhovnicească, iar slujitorii săi îi vizitează deopotrivă pe cei din instituțiile de detenție, din penitenciare, din spitale, de persoanele infirme, cu diverse necazuri. În același timp, slujitorii bisericii trebuie să răspundă tuturor solicitărilor care parvin din partea creștinilor. În acest context, IPS Mitropolit Vladimir l-a primit pe acest domn. De altfel, IPS Mitropolitul primește zilnic zeci de oameni cu diverse întrebări și problematice, iar în situația în care ierarhul l-a primit pe acest domn nu înseamnă că mitropolitul încurajează păcatul, ci mai degrabă binecuvintează și oferă sfaturi părintești, ierarhicești, pentru ca omul să îmbrățișeze viața cea nouă în Hristos", a declarat episcopul de Soroca, Ioan Moșneguțu.
Precizăm că vloggerul și Tik-Toker-ul Dima White, trimis în judecată în martie după ce a filmat fete în ipostaze indecente, s-a întâlnit cu Mitropolitul Vladimir, care l-a "binecuvântat". Un videoclip cu cei doi a fost postat pe rețelele de socializare ale vloggerului.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










