Crăciunul pe stil vechi este sărbătorit cu lumânări în stânga Nistrului

Embed:

Crăciunul pe stil vechi este sărbătorit de locuitorii din stânga Nistrului la lumina lumânărilor. În regiune lipsește, de astăzi, energia electrică timp de opt ore pe zi.

Potrivit așa-ziselor autorități de la Tiraspol, deconectările în evantai vor fi împărțite în câte patru ore dimineața și seara. Deconectările sunt planificate între orele 08:00-12:00 și 16:00-20:00.

Anterior, administrația Centralei electrice de la Cuciurgan a anunțat că întreprinderea dispune de cantități de cărbune suficiente pentru 50 de zile. Liderul separatist, Vadim Krasnoselski, a declarat însă zilele trecute că rețeaua electrică este suprasolicitată și nu face față consumului peste capacități.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI