Constantin Țuțu, plasat în izolator pentru traversarea ilegală a frontierei: Precizările Poliţiei

1e0a0b0ed34b7c0de7da8e07a4f1b546

Poliția Națională vine cu precizări în legătură cu reținerea lui Constantin Țuțu, aflat în căutare și vizat într-o cauză penală pentru traversarea ilegală a frontierei de stat.

Potrivit informațiilor oficiale, în ultima perioadă, Constantin Țuțu s-a aflat pe teritoriul din stânga Nistrului. După ce a aflat că este vizat într-o cauză penală, acesta a traversat din nou ilegal frontiera cu Ucraina.

Din Ucraina, având intenția de a-și legaliza șederea pe teritoriul Republicii Moldova, dar și sperând să inducă în eroare organul de urmărire penală, Țuțu ar fi încercat, prin intermediari, să influențeze unii angajați ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, pentru a obține permisiunea de a trece frontiera fără impedimente.

Joi, 2 octombrie 2025, acesta a fost preluat de ofițerii de investigație, reținut și plasat în Izolatorul de detenție provizorie.

Suplimentar, pe numele lui Constantin Țuțu a fost pornită o altă cauză penală, pentru traversarea ilegală a frontierei de stat și trafic de influență.