Compania „Teleradio-Moldova” condamnă actul de vandalism asupra sediului său: „Știam că suntem nominalizați ca țintă, de către grupuri radicale”

TRM vandalizat

Compania Publică „Teleradio-Moldova” condamnă „cu vehemență” actul de vandalism asupra sediului său, care a fost stropit, noaptea trecută, cu vopsea. Instituția cere oamenilor legii să identifice făptașii. Directorul general adjunct al TRM, Andrei Zapșa, precizează că actul de vandalism „nu ne intimidează”, atât timp cât jurnaliștii Teleradio-Moldova sunt în serviciul publicului, servesc societății și își fac munca într-o manieră corectă și demnă.

 

„Știam, din luări de atitudine anterioare, ca suntem nominalizați ca țintă, de către grupuri radicale. La mijloc este faptul ca oamenii noștri își fac treaba de jurnaliști, într-o manieră corectă și demnă. Nu ne intimidează acest act de vandalism, atâta vreme cat știm ca suntem în serviciul publicului și servim societății. Dar ne dorim, sigur, ca poliția să îi dezvăluie pe făptași. Condamnăm cu vehemență această acțiune”, a spus directorul general adjunct al Companiei „Teleradio-Moldova”, Andrei Zapșa.

Amintim că sediul companiei publice „Teleradio-Moldova” a fost vandalizat noaptea trecută. Ușile de la intrarea în instituție au fost stropite cu vopsea de culoare roșie.

Poliția a anunțat că a stabilit deja un cerc de suspecți și că întreprinde toate acțiunile procesual penale în acest sens. Noaptea trecută a fost vandalizat și sediul Curții Supreme de Justiție. Se întâmplă la o zi după ce oamenii legii au reținut doi tineri care ar fi vandalizat sediile Guvernului și Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

 

Fiind audiați de poliție, cei doi au declarat că fac parte dintr-un grup de 20 de tineri, recrutați pentru a vandaliza instituțiile statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare. Doar pentru vandalizarea clădirii Guvernului aceștia au declarat că au primit 5000 de euro.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI