Comisia Națională a Pieței Financiare verifică legalitatea lansării unei criptomonede de către o companie din Moldova
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) s-a autosesizat și a inițiat verificări, după ce o companie a anunțat în data de 4 noiembrie lansarea unei "criptomonede" prezentată drept prima criptomonedă corporativă din Republica Moldova.
"La data de 4 noiembrie curent, a avut loc o conferință de presă în cadrul căreia compania Double Case SRL a anunțat lansarea unei "criptomonede". Ținând cont de caracterul public al comunicării și de faptul că oferta este adresată publicului larg (nonprofesioniștilor), CNPF s-a autosesizat, în limita competenței sale, pentru evaluarea încadrării legale a acțiunilor declarate și a informațiilor disponibile în acest sens. După finalizarea investigației, instituția va reveni cu informații suplimentare și, după caz, cu măsurile care se impun", se arată într-un comunicat al Comisiei.
Autoritatea a reamintit că, potrivit Legii nr. 308/2017 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, prestarea serviciilor legate de active virtuale este interzisă pe teritoriul Republicii Moldova. În plus, instituțiile financiar-bancare nu au dreptul să admită tranzacții ale rezidenților către prestatori de servicii privind criptomonedele autorizați în alte state, dacă volumul cumulativ al acestor tranzacții depășește echivalentul a 50.000 de lei lunar.
"Pentru siguranța investițiilor și pentru a evita pierderile financiare, CNPF încurajează cetățenii Republicii Moldova să investească doar prin intermediul prestatorilor de servicii autorizați în țară", se mai menționează în reacția instituției.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate