Cod Galben de vreme complicată pentru 19 noiembrie: Urmează lapoviță, ninsoare și depuneri de polei, cu posibile perturbări în trafic

c4640c0f-4935-4178-a452-546204423a94

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis marţi, 18 noiembrie 2025, la ora 14:50, o avertizare meteorologică Cod Galben privind condiții complicate ale vremii. Avertizarea este valabilă pentru data de19 noiembrie, în intervalul dintre orele 03:00 și 12:00.

Potrivit meteorologilor, în regiunile de nord și centru sunt așteptate precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, în timp ce în sud se vor înregistra ploi și lapoviță. Izolat se pot forma depuneri de lapoviță și polei, fenomene care pot afecta circulația rutieră și pot crea dificultăți pentru pietoni.

Instituția precizează că, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor prognozate, avertizarea va fi actualizată.

De asemenea, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a transmis un mesaj în care recomandă agricultorilor să ia măsuri preventive pentru protejarea culturilor, animalelor și a tehnicii agricole.

Citeşte şi..

Vezi toate