Cobza s fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al UNESCO printr-un dosar comun România–Republica Moldova
Cobza, împreună cu "cunoștințele tradiționale, deprinderile și muzica" asociate acestui instrument, a fost inclusă în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO. Decizia a fost adoptată în cadrul celei de-a 20-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, desfășurată în perioada 8–13 decembrie, la New Delhi.
Dosarul intitulat "Cobza, cunoștințe, tehnici și muzici tradiționale" a fost înaintat ca dosar comun de România și Republica Moldova, continuând astfel cooperarea culturală dintre cele două state. Aceasta reprezintă a cincea colaborare în materie de dosare culturale depuse în comun de România și Republica Moldova, după înscrierea în patrimoniul UNESCO a Colindatului în ceată bărbătească (2013), Tehnicilor tradiționale de realizare a scoarței (2016), Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie (2017) și Artei cămășii cu altiță (2022).
"Înscrierea cobzei în patrimoniul cultural imaterial UNESCO reprezintă o recunoaștere internațională a valorii sale simbolice, artistice și identitare, precum și a rolului esențial pe care acest instrument l-a avut de-a lungul secolelor în viața culturală a comunităților de pe ambele maluri ale Prutului. În plus, includerea cobzei în patrimoniul cultural imaterial al umanității contribuie la creșterea vizibilității internaționale a patrimoniului cultural comun românesc și consolidează cooperarea culturală dintre Republica Moldova și România", a precizat Ministerul Culturii.
În prezent, în Republica Moldova activează doi meșteri lutieri dedicați artei confecționării cobzei: meșterul Nicolae Dron din satul Gura Galbenei, raionul Cimișlia, și unul dintre cei 11 copii ai săi. Atelierul familiei Dron este singurul din țară în care se mai realizează astfel de instrumente tradiționale, păstrând vie o tradiție culturală importantă.