Ultima oră

Circulație în condiții de iarnă pe drumurile naționale: Drumarii intervin pentru prevenirea lunecușului

624478168_1220233050295694_2228505663724714469_n

În această dimineață, circulația pe drumurile naționale se desfășoară în condiții de iarnă. În zona de nord, partea carosabilă este umedă, pe alocuri înzăpezită și cu formări de ghețuș, în timp ce în zonele de centru și sud carosabilul este umed.

În contextul condițiilor meteorologice, drumarii au intervenit pe parcursul nopții și continuă și în această dimineață lucrările preventive de combatere a lunecușului, pentru siguranța participanților la trafic și menținerea viabilității drumurilor naționale, informează Administrația Națională a Drumurilor.

Intervenții au fost efectuate pe sectoare de drum din raioanele Ocnița, Soroca, Dondușeni, Briceni, Rîșcani, Edineț, Florești, Drochia și Șoldănești.

Pe parcursul nopții, în procesul tehnologic au fost antrenate 32 de utilaje speciale și 17 muncitori rutieri. Totodată, pentru asigurarea condițiilor de circulație, au fost împrăștiate 153 de tone de sare tehnică și 25 de tone de material antiderapant.

 

Autoritățile atenționează că, pe unele sectoare de drum, condițiile meteo pot favoriza formarea poleiului și recomandă prudență sporită participanților la trafic.

Citeşte şi..

Vezi toate